Ucenic Electrician la feminin

Povestea „Ucenic Electrician” s-a dezvoltat anual prin extinderea echipei de elevi interesati de o cariera in domeniul energetic, iar programul este intregit prin componenta de diversitate si incluziune, reflectata in activitatile si rezultatele obtinute:

• 32 de fete si aproape 300 de elevi aflati in pregatire pentru meseria viitorului doar in anul scolar 2021-2022

• Prima absolventa a programului Ucenic Electrician, care a parcurs cu succes si programul de internship platit, Electrician Junior, s-a alaturat echipei Distributie Oltenia in luna martie 2021

• Activitati de educatie non-formala dedicate tinerilor (ateliere de dezvoltare personala, proiectii tematice), prin care evidentiem valorile unui profesionist din domeniu si demontam stereotipurile asociate meseriilor tehnice in societate

• Vizite organizate la sediile companiei, prin intermediul carora tinerii interactioneaza cu angajati din medii diverse, in calitate de modele cu care acestia se pot identifica

• Suport financiar si tehnic pentru toti elevii din proiect, atunci cand au avut cea mai mare nevoie – la debutul scolii online

• Incepand cu luna mai 2018, compania se numara printre semnatarii Cartei Diversitatii din Romania, o initiativa care incurajeaza promovarea managementului diversitatii in cadrul companiilor, organizatiilor si institutiilor din Romania. De asemenea, recunoasterea proiectului a fost marcata prin includerea in doua brosuri de bune practici privind management-ul diversitatii, lansate de semnatarii Cartei Diversitatii din Romania

Previous
Next

#UcenicElectricianlafeminin – mai mult decat un slogan, o realitate pe care o construim

In luna martie 2021, am lansat conceptul #UcenicElectricianlafeminin si am organizat primul eveniment care a adus mai aproape de tinerele si tinerii din programul Ucenic Electrician secretele succesului profesional al femeilor care ocupa functii tehnice in cadrul companiei. Ne dorim sa fim un exemplu pentru generatiile viitorului si o confirmare ca nu exista limite in ceea ce putem face. Asa s-a nascut (Ucenic) Electrician la feminin, un concept care va include organizarea de activitati pentru incurajarea participarii active a femeilor in aceasta industrie, astfel incat urmatorii profesionisti din domeniul energetic sa reflecte aceeasi diversitate si aceleasi valori pe care le traim in fiecare zi in echipa Distributie Oltenia.

Sub emblema #UcenicElectricianlafeminin, ne propunem sa conturam un model autentic de diversitate pentru generatia tanara, punand in lumina vocile si contributiile femeilor din domeniul energetic.

Intalnirea a fost adresata atat fetelor din programul Ucenic Electrician, care se pregatesc sa le calce pe urme colegelor noastre, cat si celorlalti elevi interesati sa descopere noi perspective si experiente din acest domeniu. Prin participarea la eveniment, tinerii au regasit in vocile colegelor noastre un sprijin real, dar si o sursa de inspiratie si consiliere in dezvoltarea lor profesionala.

ZIUA INTERNATIONALA A FEMEILOR SI FETELOR IN STIINTA - UN VIITOR MAI INCLUZIV IN DOMENIILE TEHNICE

Conform unui raport al Comisiei Europene, femeile reprezinta aproximativ o treime din absolventii in domeniile stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (STEM). Cu ocazia Zilei Internationale a Femeilor si Fetelor in Stiinta, le-am pregatit tinerilor la inceput de drum, din programul Ucenic Electrician, noi oportunitati de a-si depasi limitele, indiferent de gen sau alte aspecte ale identitatii.

Aproximativ 300 de Ucenici Electricieni au participat la un eveniment dedicat meseriilor viitorului, organizat alaturi de doua dintre partenerele proiectului, Camelia Crisan – CEO Fundatia Progress si Diana Vintila – Director Programe, Fundatia Progress. Prin acest eveniment, ne-am dorit sa le oferim Ucenicilor resursele necesare pentru a-si dezvolta potentialul propriu, pornind de la teme precum: barierele care stau in calea accesului pe piata muncii, in domeniile tehnice, importanta reprezentarii femeilor in aceste domenii, nevoia de modele care sa reflecte valorile si beneficiile unei meserii, dar si de sustinere din exterior (parinti, profesori), exemple de experiente practice pentru aplicarea cunostintelor sau demontarea stereotipurilor privind participarea femeilor in domeniile tehnice.

De asemenea, pentru a nu se lasa limitate de asteptari sau norme sociale, le-am incurajat in continuare pe fetele din program sa reflecteze la visurile lor si sa isi imagineze cum va arata viata lor profesionala in viitor sau ce modele le-au influentat pozitiv. “Ce job ai peste 20 de ani?”, “Esti un profesionist de succes?” – sunt doar cateva dintre intrebarile prin care le-am inspirat pe elevele inscrise sa constientizeze si sa demonteze stereotipuri de gen, pentru a deveni ceea ce isi doresc in viitorul profesional.

“Peste 20 de ani ma vad lucrand in domeniul electric deoarece am ales un liceu tehnologic cu acest profil si fac parte din programul educational Ucenic Electrician. Imi doresc sa imi continui studiile, urmand o facultate in domeniu. Chiar daca se considera ca este o lume a barbatilor, nu regret ca am ales acest domeniu, deoarece imi place ceea ce fac si consider ca este o meserie frumoasa. Atunci cand reusesc sa realizez un circuit electric, sunt foarte incantata si prind incredere in mine. Le sfatuiesc pe fetele pasionate de un domeniu tehnic sa isi urmeze visul, sa aiba incredere in fortele proprii, iar fiecare obstacol pe care il intampina, sa il priveasca ca pe un pas in plus spre reusita.” – Andreea, cls. a XI-a.